Emma Răducanu, sportiva în vârstă de 19 ani care ocupă locul 11 în clasamentul WTA, a izbucnit în lacrimi la New York.
Suportiva de origine română le-a dat emoții mari fanilor ei care vor să o vadă câștigând un nou trofeu de Grand Slam.
Cu doar câteva zile înaintea debutului la US Open 2022, turneu de Grand Slam pe care l-a câștigat în 2021, Emma Răducanu a cedat și a început să plângă în văzul tuturor.
Sportiva cu tată român și mamă chineză a rezistat doar 40 de minute la unul dintre antrenamentele susținute înainte de US Open 2022. Emma Răducanu a suferit o accidentare serioasă la mâna dreaptă, iar la ședința de pregătire a acuzat dureri mari.
Emma Răducanu a izbucnit în lacrimi de durere și a părăsit terenul de antrenament, astfel că există șanse ca aceasta să nu mai poată să își apere titlul câștigat în 2021.
După 15 minute de îngrijiri medicale primite la vestiare, Emma a revenit pe teren și și-a continuat pregătirea, dar cu un bandaj la încheietura mâinii drepte.
În primul tur de la US Open, campioana en-titre de la Flushing Meadows se va duela cu Alize Cornet, jucătoare care se află la a 63-a prezență consecutivă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Înaintea acestui duel, britanica are cifre foarte slabe: 13 victorii și 15 înfrângeri.
Se pare că situația dificilă prin care trece Emma Răducanu are legătură și cu faptul că britanica a avut mari probleme cu antrenorii alături de care a lucrat în ultimul an.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER